Ziua 4
Joi, 10 augustJurnal de Groenlanda
M-am trezit la 7:30 dimineața, nerăbdător să încep o nouă zi. Nicicând, parcă, viața nu a fost atât de fascinantă ca vara asta, care mă găsește în cele mai nordice locuri de pe pământ. Nu mi-a fost ușor să ajung până aici și am muncit ani buni pentru asta, dar nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără o stea norocoasă, undeva pe cerul meu. Până acum, nu obișnuiam să practic zilnic recunoștința, ca pe un obicei, dar de când am plecat pe drumul „La NORD de cuvinte”, gândurile bune mi-au fost alături de când m-am trezit și până când am adormit. Sunt recunoscător pentru ce trăiesc și realizez în fiecare clipă unde sunt, iar asta mă ambiționează și mai mult să fac totul ca proiectul ăsta să meargă mai departe, iar noi să putem pune capul pe pernă mai liniștiti și mai împăcați decât o facem astăzi.
Recunoștința continuă cu cele 6 sau 7 balene pe care le-am văzut în turul cu barca de azi dimineață. Trei ore am stat în larg și le-am fotografiat cozile și respirațiile ca niște fântâni arteziene. Toate au fost balene cu cocoașă (sau „Humpback whale”, în engleză) și sunt foarte des întâlnite în apele de aici. Am aflat că, spre deosebire de alte animale, se pot identifica ușor după coada lor unică, ce diferită în funcție de culoare, model, striații, și se poate compara cu amprenta umană, unică la fiecare dintre noi. Îmi imaginez ce fain trebuie să fie pentru cercetători și biologi, știind că pot să le identifice așa de ușor, ca mai apoi să le urmărească viața și comportamentul și să afle tot felul de minunății.
Am stat trei ore cu ele și am continuat și după ce am coborât din barcă – am încercat să dorm la prânz, dar gândul la balene și la poze nu mi-a dat pace, așa că am renunțat să mă chinui să ațipesc. Parcă sunt Rebin (vi-l mai amintiți din jurnalul de la Svalbard?), care nu vrea să piardă niciun moment în locurile astea și energia îl ține treaz 24 de ore. Îmi răsună și acum în minte, ori de câte ori simt nevoia de un moment de relaxare: „come on, bro’, let’s work! It’s amazing, we are not here to sleep”. Ca-n armata pe care nu am făcut-o, m-am simțit generalul meu. Mi-am dat ordin să muncesc și tot eu l-am executat. Am descărcat și selectat imaginile, cu dor de momentele alea faine de dimineață și cu gândul la cele ce vor urma.
Seara, personajele principale în fotografii au fost bărcile roșii, o idee născocită probabil tot de un fotograf sau un pictor care și-a dat seama că printre nuanțele de albastru și alb ale Groenlandei, s-ar rătăci frumos două picături roșii ca sângele. Li se spune „red sails” și sunt renumite pentru zona asta, Disko Bay. Le-am văzut completând peisajul și m-am gândit că perfecțiunea nu există decât în natură. Obișnuiți cu ea, noi, oamenii, nu o mai prețuim și involuntar, o stricăm. Am început cu două bărci roșii aproape inofensive, dar am continuat cu vase de croazieră de lux, ce cară-n cârcă sute de turiști prea curioși de peisaj și prea puțin interesați de natură. În fiecare zi, navele astea se opresc în portul din Ilulissat și transformă unul dintre cele mai remote locuri într-un dintre cele mai turistice. Bifat, plecat…