Ziua 6
Sâmbătă, 12 augustJurnal de Groenlanda
Noroc cu jurnalul, că așa îmi dau și eu seama în ce zi suntem și cum trece timpul ăsta parșiv. Se pare că azi e ultima zi aici, în Ilulissat, cel mai frumos loc în care am fost vreodată.
La fel ca până acum, la turul obișnuit cu barca am fost însoțit de ceață. Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei cum se schimbă atmosfera, aș fi zic că nu ai ce face atâtea zile pe o vreme așa de capricioasă. Ce poți vedea? Doar că, odată cu negura, se schimbă și lumina, iar peisajul pare altul în fiecare zi. Chiar și astăzi, după 5 zile aici, peisajul m-a furat atât de tare încât nu am realizat când am făcut cunoștință cu un profesor de schimbări climatice la Universitatea din New York. Ne-am prezentat, am schimbat câteva replici și m-am întors la fotografiat.
Abia când am coborât de pe barcă, senin, mi-am dat seama că am avut lângă mine unul dintre cei mai importanți oameni pe care aș fi putut să-i întâlnesc, iar eu am plecat fără să-i pun vreo întrebare importantă și, mai ales, fără să-i cer datele de contact.
M-am băgat la somn cu regret.
Mâine o să mă îmbarc pe un vas ce mă duce înapoi la Nuuk, capitala Groenlandei. O să-mi iau la revedere de la eschimoși, cei mai senini și mai zâmbitori oameni pe care am avut ocazia să-i cunosc. O să mă uit în urmă, cu dor de roșul bărcilor instagramabile și de aisberxgurile cât un munte cu mii de fețe. Unora le-am dat și nume și le-am făcut povești. Îmi amintesc de „tortul de bezele” cu aspectul operei din Sydney și cu un strat gros de frișcă rozalie pe deasupra. Parcă nu mă uitam la o bucată imensă de gheață, ci la o prăjitură dulce, care se topește ușor dacă frigiderul nu mai funcționează așa cum funcționa odată.
